Am învățat să fac din lămâile pe care viața mi le oferă limonadă, câteodată mai dulce, câteodată mai amară. Dimineața mi-am petrecut-o la Starbucks Victoriei, am fost printre primii clienți ai cafenelei, poposind acolo vreo două ore, de la 07.15 până pe la 09.00.

O lume nebună, nebună de tot s-a perindat pe acolo, uimindu-mă:

-          O mamă vorbea destul de tare la telefon că nu-și mai suportă plodul pentru că refuză să se trezească de dimineață

-          O doamnă între două vârste își aștepta avocatul, cu care urma să jupoaie pielea de pe fostul soț, care a înșelat-o cu secretara

-          Un grup de adolescenți gălăgioși își luau energy-booster-ul pentru prima zi de școală după o vacanță de două săptămâni

-          Un tip grizonat povestea unui altuia că trebuie să-și ducă prietena/soția/amanta la doctor, să avorteze, spunând asta cu o seninătate ieșită din comun

-          Două domnișoare făceau recensământul bărbaților neînsurați de la departamentul financiar

-          Un domn a vărsat cafeaua pe jos și pe un ton extrem de autoritar a ordonat să vină cineva să facă curățenie, înjurând de sfinți că pantalonii lui sunt mai scumpi decât salariile tuturor angajaților cafenelei pe un an

-          Un băiat tasta de zor la MacBook-ul lui și după vreo oră, s-a ridicat în picioare și ne-a informat că a terminat, deși era singur la masă

-          Un cuplu a dezbătut problematica caloriilor unei cafele Starbucks, ea concluzionând că el este mult prea gras

-          La baie, tipa care făcea curățenie plângea intens, și când am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva, mi-a spus că vrea să moară și a dispărut.

Și eu … eu mă plâng că n-am suficient timp să fac mai multe lucruri. Mă plâng că sunt câteodată atât de obosită încât nu pot să dorm. Mă plâng că apar oameni din trecut în viața mea și nu înțeleg de ce. Mă plâng că nu sunt suficient de inteligentă ca să pot ajuta mai mult. Mă plâng că mă lupt cu morile de vânt. Mă plâng că aș vrea să citesc mai mult. Mă plâng … 

starbucks victoriei

Se intampla in viata sa cunosti oameni noi atunci cand esti in tribune, dar undeva sus de tot, unde sunt locurile cele mai ieftine. Si cumva, viata te propulseaza din acel ultim rand, tocmai in zona de vestiare si-ti ofera 15 minute de celebritate, acordandu-ti intalnirea cu cea mai importanta vedeta a clubului sportiv.

Si tot viata iti mai ofera o sansa atunci cand sportivul intelege cat de important este sa te aiba ca spectator, atat el, cat si alti colegi ai lui de breasla. Un fair-play. Si incep discutiile despre fair-play, si e minunat, ca vedeta este om, dincolo de statut. Si ramai surprinsa, pentru ca se leaga un fel de conexiune, o chimie explicata pe mai toate websiteurile pentru domnite, doamne si domnisoare.

Oh, si intervine online-ul si viata virtuala si comentariile si share-urile si aplicatia stupida de chat cu active now/ last seen on si like-urile. Insa cumva in toata nebunia virtuala, mai discutati de fair-play. Si e bine si frumos si in online si in offline.

Si apoi, draga de viata, te arunca in teren, sa lupti pentru fair play-ul ala la care tii si pentru care ai niste argumente intelese doar de tine. Si-i ceri vedetei o recomandare. Si-ti spune da, si tu crezi ca poti juca inclusiv fara arbitru, pentru ca tu crezi in etica si deontologie si profesionalism si altele, iar ea a zis da, ceea ce valideaza si mai mult importanta meciului. Si ca sa vezi, ea uita, ca-i o vedeta ocupata cu de toate. Si uiti si tu, ca oricum viata te-a trimis iar in afara terenului, dar atat de in afara, incat nici pe stadion nu mai poti sa intrii. Astepti pe la colturi, oblojind ranile propulsiei. Si cu dureri si rani vizibil deschise, ii spui vedetei ca ai crezut in ea si in “da”-ul ei. Si-i mai spui si de chimie, chimia aia dintre oameni. Si vedeta … Tace. Si tace. Si tace.

Intre timp, decizi ca-i vreme de trecut inapoi in teren, si te antrenezi sa ajungi in prima liga. Vreo sase luni, cel putin. Si intre meciuri, vedeta revine si te intreaba ce-ai mai facut. Si-i spui ca te-a prins intr-un moment in care ai alergat multe ture de stadion, esti fleasca, dar trebuie sa continui. Ea doar te-a oprit sa-ti ofere un servetel de hartie, nici macar un prosop de bumbac. Si ce sa vezi? Vedeta vede ca esti fleasca in continuare, si-ti propune un prosop de bumbac, numai bun sa-l tii pe dupa gat, pentru urmatoare tura de alergare.

Dar pentru ca stiai deja cum functioneaza treaba cu vedeta, ii spui ca esti alergic la bumbac. Neasteptat, iti ofera o alta solutie. Nu intinzi mana, nu spui multumesc, doar alergi mai departe. Din cand in cand, iti aminteste ca are o solutie pentru sudoarea ta. Si te opresti la un moment dat si-o intrebi “de ce”. “De ce acum” e de fapt intrebarea. Si refuza sa raspunda direct.

Acest “acum” e un cuvant cu o putere incredibila, care macina atat de fin ganduri si sentimente incat ramai blocat de propriul acum. Si tot astepti ca acest acum sa devina “atunci”, sa poti sa alergi mai departe, pentru ca meciurile se apropie si ai nevoie de concret pentru viitor.

Si-acum ma-ntreb, mai viata, de ce nu ma duci tu inapoi in tribune?

20140416-000942.jpg

festival franco-allemand

Cu ocazia comemorării centenarului de la declanşarea Primului Război Mondial, Institutul Francez din România şi Institutul Goethe, în parteneriat cu Cinemateca din Bucureşti, au decis să abordeze împreună acest subiect printr-o serie de filme şi dezbateri ce au în vedere consecinţele umane, sociale şi socio-politice ale acestui conflict.

Astfel, joi, 10 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, are loc lansarea acestui eveniment, în prezența Excelenței Sale domnul Philippe Gustin, Ambasadorul Franței în România, și a Excelenței Sale domnul Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România.

Evenimentul va fi deschis de Excelența Sa domnul Werner Hans Lauk și de domnul Christophe Pomez, director adjunct al Institutului Francez, la ora 18.00, cu o masă rotundă moderată de jurnalistul Luca Niculescu, pe tema „1914-2014: Identitate-Națiune-Europa”. La dezbatere participă domnul Bogdan Murgescu (România), Georg Vobruba (Germania) și Jean-Noël
Grandhomme (Franța).

Seara va continua cu deschiderea oficială a Zilelor Filmului Franco-German „1914-2014 – Iluzie și Teroare – Primul Război Mondial”. Primul film care va rula în cadrul Zilelor Filmului Franco-German este „Pădurea spânzuraților” de Liviu Ciulei.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,371 other followers