Nu știu alții cum sunt, dar eu circul des cu taxiul. Mă suport în RATB, nu-mi place cu metroul deloc, iubesc plimbările cu troleul, iar tramvaiul îl folosesc numai dacă mi-e prea lene să mă duc la o stație de autobuz. Cu toate astea, circul foarte des cu taxiul pentru că nopțile mă prind în iureșul vieții culturalo-sociale a Bucureștiului.

Așadar, o să povestesc, pe scurt, peripețiile de pe bancheta din spate a taxiului.

Cazul 1

Locație: Piața Romană, în rond

Situația necesității unui taxi: Noaptea Agențiilor

Subsemnata: Bună seara, pe Lascăr Catargiu numărul …. și apoi pe Calea Floreasca

Taximetristul: Bine domnișoară, dar cam pe unde este ?

Subsemnata: Nu știu, s-o sun pe prietena mea.

(…)

Subsemnata: Știți, eu știu că ea stă pe lângă Intercontinental, nu mergem în direcția potrivită (mergeam spre Calea Victoriei)

Taximetristul: Domnișoară, dar Lascăr Catargiu este în direcția asta.

Subsemnata: Domnule, siguuuuuuur stă lângă Intercontinental.

Taximetristul: Păi atunci este Vasile Lascăr.

Subsemnata: *pokerface*

Cazul 2

Locație: Piața Unirii

Situația necesității unui taxi: Noaptea Agențiilor

Subsemnata: Bună seara, pe Mihai Bravu numărul ….

Taximetristul: Domnișoară, o să vă rog să mă ghidați, că eu lucrez pe mașina asta ca să n-o piardă cumnată-miu. A născut soră-mea, și îi țin mașina, să n-o piardă.

Subsemnata: ……

Taximetristul: Eu de meserie sunt lăutar. N-am treabă cu Bucureștiul.

Subsemnata: *pokerface*

Taximetristul: Și sunteți din Craiova ? Am fost recent la Craiova, la o cântare cu Gigi Dumbravă.

Subsemnata: *pokerface*

Subsemnata: Nu știu, nu cunosc.

Taximetristul: Păi cum domnișoară, este prințul Olteniei. Cel mai tare lăutar.

Subsemnata: *pokerface*

Cazul 3

Locație: acasă

Situația necesității unui taxi: întârziere cursuri

Subsemnata: Vreau și eu un taxi, Șoseaua Pantelimon ….

Operatoarea: Este jos, puteți coborî.

Subsemnata: *pokerface*

Taximetristul: Săru-mâna vecina, ai comandat taxi?

Subsemnata: *pokerface*

Taximetristul: La ce etaj stați ? Eu la 12. Și am vedere spre stadion. Ce frumos.

Subsemnata: Mie nu prea îmi convine, se aude foarte tare.

Taximetristul: Și … cu ce vă ocupați ?

Subsemnata: Sunt jurnalistă.

Taximetristul: Vai, ce interesant. Ce îmi place cum tocați politica.

Subsemnata: Da, ce pot să zic.

Taximetristul: Știți ceva ? Eu am un băiat, umblă cu o fată și nu-i stă capul la studiat, ce ziceți de BAC-ul de anul ăsta ?

Subsemnata: Probabil va fi la fel de tragic ca anul trecut.

Taximetristul: Deci nicio șansă să umble cu șopârlica.

Subsemnata: *pokerface*

Taximetristul: Dar dumneavoastră ce ziceți, credeți că se poate ?

Subsemnata: Păi depinde de comisie, dar dacă îl prinde, stă trei sesiuni de examinare pe bară.

Taximetristul: Am înțeles. Cam nasol. Dar dacă se întâmplă, îl trimit la țară, am o casă frumoasă, livadă și grădină, pun și un solar acum în primăvară, la muncă cu el.

Subsemnata: Dar lui ce-i place să facă ?

Taximetristul: Păi tot timpul desenează. Prietena lui i-a spus că desenează foarte bine și poate să dea la Arhitectură, dar eu știu că al meu e prost.

Subsemnata: Și i-ați spus că îl considerați prost ?

Taximetristul: Păi normal.

Subsemnata: Știți, nu-i bine să-l desconsiderați la vârsta asta. Se pot întâmpla multe lucruri cu el mai târziu din cauza asta.

Taximetristul: Oricum îl dau afară din casă dacă până la 20 de ani nu-și face un rost.

Subsemnata: *pokerface*

În loc de încheiere, vă spun că Bucureștiul m-a făcut să zâmbesc și astăzi.