43% dintre absolventii de liceu ai Romaniei au promovat bacalaureatul in sesiunea iunie 2012. Cu trei procente mai putin decat anul trecut, cand am avut socul initial privind rezultatele primului examen de maturitate. Infiorator, dar nu ma mir. Intr-o tara unde temele ti le copiezi de pe Google si nu esti sanctionat in niciun fel, intr-o tara unde primul ministru si-a copiat lucrarea de doctorat si majoritatea parlamentarilor au niste CV-uri cu impresionante rezultate academice mai mult sau mai putin reale, aceste rezultate prezinta adevarul.

Sa revin totusi la topicul discutiei. Nu stiu care este trendul in liceele din capitala, insa in provincie lucrurile sunt mai mult decat simple: in general doua licee de elita care se “bat” in rezultate la olimpiade, doua licee average care impart locurile 3-4 si restul liceelor, majoritatea dintre ele cu profile speciale ( agricol, sanitar, industria lemnului, tehnic, naval, auto ), unde situatia este dezastroasa datorita lipsei de tehnologii avansate, profesorilor calificati sau companiilor care sa le ofere posibilitatea de practica acestor elevi.

Nu stiu daca sunt cea mai in masura sa emit pareri despre calitatea invatamantului romanesc sau ce e bine/rau in sistemul educational, desi cinci ani de zile, mai exact din clasa a opta, am facut parte din proiecte educationale locale, teritoriale si nationale, am avut contact cu inalti oficiali ai Ministerului Educatiei si ai institutiilor locale care aveau putere decizionala in domeniul educational si am asistat la nenumerate discutii off the record despre cum functioneaza lucrurile in realitate. Insa pot sa vorbesc despre mine si generatia mea, promotia 2008.

Cred ca sunt o persoana care a avut parte de calitate in ceea ce priveste educatia inainte de cantitate. Bunicii mei au fost amandoi profesori, iar bunica a ajuns la performanta sa invete tainele abecedarului mai multe serii de bunica-mama-fiica sau bunic-tata-fiu. Inca mai trec pe la ea fosti elevi, inca exista acel respect, insa cel mai mult imi place ca exista cupluri inca din scoala generala care s-au casatorit si inca sunt impreuna si fericiti. Cu toate acestea, eu n-am invatat sa scriu si sa citesc inainte de clasa I. Mie imi placea la gradinita, am facut grupa mare de doua ori pentru ca nu vroiam inca la scoala. Eu nu faceam lectiile inainte si nici nu aveam curiozitatea de a citi mai mult decat era necesar. Prindeam din clasa tot, imi faceam temele cu usurinta si nu aveam nevoie de asistenta speciala. Dar mai mult decat atat, aveam un respect enorm pentru profesorii mei. Imi era rusine sa nu imi fac tema sau sa nu invat o lectie. Am avut parte, in cele mai multe dintre cazuri, de niste oameni extraordinari care predau din pasiune.

In scoala generala, eram considerata tocilara, iar colegii mei nu intelegeau ca eu nu invat acasa, ci doar retin din clasa informatiile. Recunosc, matematica a fost o problema incepand cu clasa a saptea cand ni s-a schimbat profesorul si a venit la catedra cea mai frustrata profesoara din lume. Doamna profesor de matematica este singura persoana care m-a umilit constant si m-a desconsiderat, jignindu-ma, pe mine si pe colegii mei, cu tot felul de cuvinte si sintagme. Probabil va ramane trauma vietii mele, avand in vedere ca familia mea este formata NUMAI din ingineri, iar eu pentru matematica dezvoltasem o ura profunda.

La liceu, am avut parte de o alta serie de profesori extraordinari, de la care am invatat sa gandesc. Imbinam distractia cu invatatul si chiulul in masa cu surprize placute pentru profesori. Profesorul de limba romana, care ne-a devenit mai tarziu diriginte si profesoara de limba engleza ne erau mai intai prieteni. Niciodata nu au fost radicali si intotdeauna ne-au oferit mai mult decat prevedea fisa postului. Pe surse, astfel de oameni se gaseau si in liceele mai putin bune, trebuia doar sa le ceri ajutorul. Deci se putea.

Recunosc ca n-am luat prea in serios bacalaureatul. La limba romana nu-mi faceam nicio problema, noi faceam tot felul de analize comparative intre autori si curente, niciodata nu aveam de invatat eseuri sau poezii, ci trebuia doar sa gandim cu propriul cap, geografia o stapaneam datorita profesoarei din generala, nicidecum profesorului din liceu, engleza si germana au fost doua materii aprofundate cu niste profesori-pedagogi extraordinari, iar pentru examenul la filosofie … Am invatat cu o noapte inainte de bacalaureat si am incurcat filosofii intre ei la examen, lucru care s-a finalizat cu cea mai mica nota a mea, 7 si ceva.

Niciodata nu am fost vanator de note si nu-mi amintesc sa primesc bonusuri speciale. Scolile pe care le-am absolvit in invatamantul preuniversitar au fost alese de mine prin prisma proximitatii fata de casa. Inainte de clasa I, tin minte ca m-am dus cu tata, cu bicicleta, la scoala generala. Mi s-a parut atat de departe de casa. Erau 15 minute de mers pe jos, traversand o singura intersectie mare. Cealalta varianta era mult mai departe de casa, trebuia sa iau autobuzul si am refuzat.

Alegerea liceului a fost fireasca, treceam pe langa el de fiecare data cand mergeam la scoala. Din intamplare, si fratele meu a absolvit tot acolo si eram foarte bucuroasa ca ajungeam in 5-7 minute la liceu, insa pana ajungeam la clasa noastra si salutam cam pe toata lumea la turul de onoare, mai dura cel putin 10 minute. Nu este nevoie sa mentionez ca intotdeuna intarziam. La liceu, mai erau cativa profesori care i-au predat si fratelui meu, care imi mentionau mereu ce elita a fost generatia respectiva si ce eminenta era el la stiintele exacte – probabil comparativ cu mine, care la matematica am avut 5-6-5-5-6-7-8-9, iar la chimie, ultimul semestru, in stare de corigenta, promovata cu o zi inainte de festivitatea de absolvire.

Cu toate astea, am absolvit o facultate de stat la buget timp de trei ani, am luat licenta cu examen scris la patru materii diferite cu o medie destul de buna, lucrez program full-time si am si alte colaborari, am absolvit o scoala de marketing si comunicare la una dintre cele mai cunoscute organizatii internationale de profil, sunt masteranda la cursuri de zi, am urmat cursuri de grafica publicitara, am facut parte dintr-un program de antreprenoriat, am facut si fac inca voluntariat, consum cultura in orice forma, am timp sa citesc beletristica si imi fac timp pentru oamenii dragi. Si pentru mine ziua are tot 24 de ore si nu ma plang decat daca se acumuleaza mai mult de trei nopti de nesomn. Internetul inca nu mi-a spalat creierul si cred eu ca n-am uitat gramatica limbii romane. Viata mea se desfasoara si dincolo de Facebook, iar agatatul pe internet mi se pare infantil.

Am inca respect, valori si modele. Imi place sa discut cu oameni inteligenti care au ceva de zis. Cred ca acestea sunt ingredientele care lipsesc din ecuatia tinerilor de astazi, pentru care materialul a devenit scop in viata. Din experienta, stiu ca banii nu aduc fericirea si nici nu o cumpara. Nici macar nu o intretin pentru ca la sfarsitul zilei, esti tot tu cu tine, in nimicnicia ta. Este singurul lucru pe care il poti ascunde fata de ceilalti, dar de care nu poti fugi.

20120709-195322.jpg