” E greu sa-ti transformi defectele in vicii. De obicei, ele raman ce sunt: defecte. Viciosi devin numai cei mai dotati, cei care nu stau cu ochii la acul cantarului.”

Sa fie oare un viciu un defect ? Frumosii nebuni ai marilor orase erau toti viciosi. Asta nu i-a impiedicat sa fie geniali.

Ce este un viciu ? Greu de spus, mai usor de simtit. O dezamagire profunda, o iubire neimpartasita, o viata neimplinita, toate lucrurile din lumea asta care crezi ca iti lipsesc si le suplimesti astfel cu ceva: un viciu, o dependenta de ceva. Sau mai multe.

Chiar cred ca viciosi devin cei mai dotati. Am cunoscut un personaj fascinant. Crede despre sine ca este cea mai incredibila persoana de pe pamant. S-a afundat in munca si face lucruri extraordinare pentru omenire. Dincolo de intelepciunea care ii atesta functia in compania pe care intr-o zi probabil o va conduce, se ascunde o mare tristete. Personajul meu minte frumos, in primul rand pe sine. A repetat mult de tot ca sa ii fie usor sa-si reprime sentimentele. Se ascunde in viciile cele mai banale.

E oare mai bine asa ?

Cred ca da. Iti creezi o imagine in oglinda ta imaginara. Esti extraordinar. Traiesti intr-o lume paralela cu realitatea. Si e mai bine. Sigur acolo este o lume mai buna pentru ca este a ta. Normal ca viciosi devin cei mai dotati. Stiti cat de greu este sa te minti in fiecare zi si sa joci un rol principal unde propria-ti viata e scena ?

Ii admir. Cateodata, as vrea sa fiu si eu vicioasa. Sa imi descopar o dependenta obsesiva pentru ceva. Orice. Sa joc un rol si sa scriu o carte. Sa cred ca altii ma vad asa cum le povestesc eu ca sunt.

Atunci se naste intrebarea, domnule Paler, cand ? Vreodata ?

20120803-182247.jpg