Festivalul Anonimul. Sfântul Gheorghe. Delta Dunării.

Povesteam ieri că n-am ajuns nici anul acesta la Festivalul Anonimul, dar a venit el la Bucureşti şi ne-am putut sincroniza.

Astăzi, filmul Piroga – La pirogue. Mai multe despre ce este o pirogă puteţi citi într-un alt articol al meu, aici.

Conform IMDB, datele tehnice ale filmului sunt:

Director: Moussa Touré

Writers: Abasse Ndione (novel), Éric Névé (scenario and dialogue)

Stars: Bassirou Diakhate and Moctar Diop

Recenzia celor de la filmreporter.ro sună aşa:

La pirogue/Piroga, de Moussa Touré, e o coproducţie francezo-senegaleză, ce are în prim-plan un grup de emigranţi ilegali în devenire, în drumul lor cu piroga pe apele învolburate ale Oceanului Atlantic, din satul lor pescăresc până în Spania. Împinşi de la spate de motive variate, de la sărăcie până la nevoia unei proteze, toţi cu dorinţa de a începe o viaţă nouă, sunt oameni aspri şi căliţi de greutăţi.

Dintre ei, câţiva capătă personalităţi mai bine conturate: Baye Laye – conducătorul pirogii, cu familie de întreţinut şi obligaţii, aghiotantul său, care ajută o femeie să urce ilegal la bord, şi organizatorul transportului, orator la nevoie şi religios de circumstanţă.

O perspectivă inedită asupra fenomenului migraţiei dinspre continentul african („Europa trece acum prin criză, mai bine emigrezi în China”), cu valoare de semnal de alarmă asupra pericolelor la care se expun cei ce îşi riscă astfel viaţa şi libertatea, La pirogue e un film mic despre o problemă mare, care ar avea loc şi la One World Romania.

Alte recenzii interesante cu care rezonez am citit pe CNN – axându-se tot pe ideea de libertate.

Opinii personale despre Piroga – La pirogue

Piroga este clar un film care te face să te gândeşti cât de noros eşti. În primul rând, am avut şoc cultural: mâncatul cu mâna mi-a întors puţin stomacul pe dos. La propriu.

Apoi, ideea de libertate cu orice preţ, chiar şi cu preţul propriei vieţi, este cutremurătoare. O parte dintre cei care au plecat spre tărâmul făgăduinţei nu mai văzuseră oceanul niciodată în viaţa lor. Cu toate astea, fiecare a plecat cu scopul clar de a se realiza financiar în Europa.

Bineînţeles, nelipsitele personaje care îi întruchipează pe băieţii răi, care fac şi desfac  lucrurile şi combină aproape orice – întotdeauna la fel de fascinant de urmărit. Se pare că şi băieţii răi sunt nişte băieţi buni până la urmă: în acest film, ei s-au întors spre credinţă şi rugăciune.

Impresionant a fost şi momentul în care s-au întâlnit pe apă cu alţi imigranţi care pluteau în derivă de câteva zile şi le-au cerut ajutorul. Rugăciunile şi expresivitatea feţelor pasagerilor din pirogă îţi transmiteau ceva stări.

Frica, spaima, furtuna, speranţa salvării le-am simţit o dată cu personajele din film. Iar finalul te face să te gândeşti că tot mai bine este acasă. Cel puţin pe mine.

Trailerul îl puteţi urmări mai jos.