Acum cinci ani de zile, dulceata de gutui a disparut din viata mea, desert care a fost o prezenta constanta inca de la varsta de 3-4 ani. Urmatoarea scena mi-a strabatut prin minte la supermarket, cand casiera cerea prin statie codul de bare pentru dulceata de gutui. Asadar:

Sunt din nou mica, am parul scurt si un breton oribil si este duminica, ora 10.30. Plec cu parintii mei in vizita la tanti Ali, verisoara tatalui meu, o doamna pensionara foarte cocheta, posesoare a unei colectii impresionante de bibelouri cu pisici. Ne oprim intai la cofetarie pentru un platou de prajituri pe care sa le ducem doamnei. Ajungem in fata geamului de la bucatarie, mama o striga: ea este acasa. Intram in scara, ne saluta doua doamne. Una ma trage de obraz si imi ciufuleste bretonul cel oribil. Ne inghesuim in holul minuscul, blocat de un frigider vechi de vreo 50 de ani, care scoate un zgomot infernal. Intram in sufragerie, eu ma asez pe scaunul de langa usa, cel din dreapta, mama pe fotoliul din stanga mea, iar tata, tot pe fotoliu, dar in extremitatea cealalta a camerei. Doamna, pe scaunul ei care strica feng shui-ul camerei, asezat parca in mijlocul casei, ne supravegheaza pe toti.

Tata: Ce mai faceti?
Tanti Ali: Mananc bine, dorm bine.
Mama: Ce fac prietenele dvs.?
Tanti Ali: Ioana – …, Alinta -…, X-…, Y-…, Z-… .
Tata: Dar unchiul Sasacu de la Galati?
Tanti Ali: La fel.
Mama: Si fratele de la Bucuresti?
Tanti Ali: Saptamana asta n-am vorbit, ca daca nu sun eu, ei nu suna.
Tata: Mai aveti provizii de iarna? Sa va aducem ceva?
Tanti Ali: Nu, am de toate, si oricum piata e aproape.
Eu: Pot sa ma ridic de pe scaun sa ma uit la bibelouri?
Tanti Ali: Sa nu pui mana ca n-am sters praful (desi era toata mobila luna).
Eu: Multumesc.
Tanti Ali: La cursurile de greaca cand o inscrieti pe Oana? Ca ea creste si cand mai invata apoi?
Mama: Poate din toamna.
Tata: Nu mai vorbeste nimeni greaca azi, ce sa faca copilul cu greaca?
Tanti Ali: Trebuie, ii curge prin vene.
Mama: Ce medicamente mai luati?
Tanti Ali: Aceleasi. Dar sa va servesc cu o dulceata.

Si se duce dupa farfuriutele de cristal si linguritele de argint in dormitor, scoate borcanul de dulceata de gutui din frigiderul vechi, ni le aduce si le imparte. Dupa dulceata, plecam acasa. Pe ceas, 40 de minute.

Timp de 15 ani, in fiecare duminica de la 11.00 la 11.40 eram in vizita la aceasta doamna. Timp de 15 ani, am auzit aceasta conversatie, fix in aceasta succesiune de intrebari, cu mici exceptii. Timp de 15 ani, am mancat dulceata de gutui fortat, dulceata care avea acelasi gust de fiecare data si pe care l-as recunoaste dintr-o mie de borcane de dulceata de gutui. Si cantitatea era aceeasi: din farfuria respectiva si cu lingurita respectiva mancam de fix patru ori tot din farfurie. Vreo zece ani, am cerut voie sa ma ridic de pe scaun sa ma uit la colectia de bibelouri. Imi doream sa le gasesc logica ordinii in care erau pisicile asezate. Le vizualizez inca. Nu intelegeam cum poate mobila sa fie atat pe curata si pisicile mereu si mereu in aceleasi pozitii. Nici acum nu inteleg. Apoi, am renuntat sa ma mai ridic – imi focusam atentia pe schimbul de replici dintre ai mei si ea – pisicile ma terorizau mult prea tare.

Dupa moartea ei, am gasit in camara 25 de borcane cu dulceata de gutui. Am ras isteric si am incercat un calcul estimativ cam cate duminici mai mancam dulceata de gutui. Le-am impartit pe toate vecinilor. O doamna se uita la mine si-mi spune: ” Niciodata n-am mancat la domnisoara Teodoru altceva decat dulceata de gutui. O sa pastrez borcanul asta amintire.” “Nici noi”, i-am raspuns zambind. Si nici nu cred ca voi mai manca vreodata dulceata de gutui.

Cat despre bibelourile cu pisici … Mama nu-si mai aminteste ce a facut cu ele. Mi-ar fi placut sa le iau eu, ca amintire, sa le gasesc logica amplasarii lor in forma respectiva.

“Platiti cash sau cu cardul?” Sunt din nou mare.

20130812-103144.jpg