„Muzica nu e neapărat denotativă. Poate fi demonstrativă, pur și simplu. E ca și cum cineva ți-ar arătat luna și tu te-ai uita la deget, întrebându-te ce vrea să spună degetul respectiv. Nu vrea să spună nimic! Îți arată luna“, spune Tiberiu Soare într-un interviu pentru Fotocronica Ziarului Metropolis.

Tiberiu Soare

Eu m-am îndrăgostit iremediabil prin generală de muzica clasică, când am ajuns din întâmplare la Festivalul Haricleea Darcle. Nu pot spune că sunt cunoscătoare, dar îmi place. Vibrațiile pe care le primesc mă liniștesc și mă bucură interior. Enorm. Tot Tiberiu spune că „A face muzică asta înseamnă: să transformi niște semne grafice în sunet, un fenomen fizic. Interpretezi semnul grafic și îl transformi într-un fenomen fizic. Deplasezi mase de aer – vibrații. Asta înseamnă sunet: aer sonor“. Asta simt și eu de fiecare dată: un aer sonor care ma vindecă în general de tristețe și oboseală.

Am privilegiul și onoarea să cunosc unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. Am privilegiul și onoarea să vorbesc cu ei și dincolo de reportofon și carnetul cu notițe. Am privilegiu și onoarea să-mi fie parteneri în proiectele unde plata se face în zâmbete. „Din punctul ăsta de vedere, noi ăștia, muzicienii interpreți, suntem – e cea mai bună definiție pe care am găsit-o până acum – niște vânători de stări privilegiate. Vânăm stările astea, suntem specialiști. Știm să întindem și plase, să facem capcane“, continuă Tiberiu. Eu cad mereu în această capcană și niciodată n-am regretat. Dar niciodată.

Cred că cel mai mult îmi plac recviemurile. Despre ele, maestrul Tiberiu Soare spune următoarele: „Un recviem, scris de orice compozitor – fie de Mozart, fie de Johannes Brahms, fie de Benjamin Britten -, este de fapt o meditație asupra ideii morții. Oamenii maturi, care ajung să înțeleagă ceva nu ocolesc cu o teamă superstițioasă subiectul, ci – din contră – caută să-l contempleze, dar cu calm“. Probabil pentru că n-am suficient curaj să scriu necrologul pe care îl tot amân de ceva vreme. Până îmi adun cuvintele, poate în ani de zile, îmi alin durerile interioare cu ei – Mozart sau Brahms.

Sunt un om norocos. Poate unul dintre cei mai norocoși oameni din lume. Ce am vrut să spun? Conchide maestrul, cu următoarele cuvinte: „De multe ori întrebarea asta din public: „Dom’le, da’ ce-a vrut să spună?“ Până când mi-am dat seama, într-o seară, că nu vrea să spună ceva ci-ți arată. Arta, muzica îți arată… ceva. E treaba ta să-i găsești un sens“.