to try

La începutul verii trecute, l-am cunoscut pe Vlad, un corporatist care m-a convins că merită să crezi în visele tale: el a plecat până în Mongolia, în cel mai mare raliul caritabil. Tot el m-a învățat să zic #todayyoucandoanything. Eh, astazi a venit momentul să zic că Today I can’t do anything. E fix acel moment când fac un pas în spate și îmi dau seama că am fost prea visătoare.

NU, nu poți să miști munții. Nici măcar dacă ești Roșia Montană Gold Corporation.

NU, nu poți să le faci pe toate, chiar dacă dormi doar câteva ore pe noapte și în restul timpului muncești, activ sau mai puțin activ, la lucrurile în care tu crezi.

NU, cei din jurul tău nu înțeleg că îți pasă de lucruri mărunte și aparent banale, ca de exemplu binele aproapelui.

NU, cei pe care îi consideri prieteni s-ar putea să te lovească când te aștepți mai puțin, cu o replică.

NU,  nu mai sunt motivată. Să fac nimic.

NU, nu mai pot să zic că se poate. Pentru că toate energiile negative din univers s-au adunat într-un nu se poate.

DA, cred că am eșuat în planul meu de a salva lumea. Și DA, este al dracului de greu să recunosc.