Imi place Dostoievski de pe la zece ani, cand tata mi-a explicat cat de revolutionar a fost el pentru epoca in care a trait si a facut o oaresicare analogie cu propriul meu bunic, care si el a fost deportat in Siberia patru ani.

Nu o sa vorbesc despre  cele mai cunoscute creatii ale sale Crima si pedeapsaIdiotulFrații Karamazov  sau Demonii, ci despre “Un roman in noua scrisori”, adica doar cateva pagini despre umorul rusesc.

Scrisorile sunt de fapt o conversatie intre doi prieteni, Piotr Ivanici si Ivan Petrovici, care se tin de “haimanalacuri”, cautandu-se reciproc prin oras.

Dialogul dintre ei este savuros, intr-un umor negru care-ti pune un zambet pe buze. Bineinteles, in discutie apare si o femeie, mai exact sotia lui Tatiana Petrovna si un alt barbat, Evgheni Nikolaici, amantul femeii si prietenul lui Ivan.

Din intamplare sau nu, o scrisoare de la Tatiana catre Evgheni ajunge la Ivan, care isi da seama ca ei sunt amanti.

Intre timp, pentru ca Piotr ii datoareaza o suma importanta de bani si acestia nu reusesc sa se intalneasca pentru a discuta acest aspect, Ivan ii scrie foarte suparat ca prietenia lor se termina, nu inainte de a-i expedia si corespondenta sotiei cu amantul sau, informandu-l pe Piotr ca Evgheni l-a invitat intr-o calatorie destul de lunga, iar el, ca un bun prieten, ii ofera locul sau lui Piotr, sa rezolve situatia.

Un eseu pentru buna dispozitie, scurt, de savurat la o pauza de cafea in birou. Recomand cu drag.

luxury pen

Caran d’Ache in Bucharest