A plecat dintre noi una dintre persoanele cu care am crescut, m-am maturizat, am ras, am impartasit bucurii si tristeti, am petrecut pana dimineata, m-a ascultat mereu, mi-a raspuns mereu la telefon, m-a binedispus, m-a ajutat si mi-a dat tot timpul senzatia de buna dispozitie pentru ca avea tot timpul un zambet absolut minunat.

Da, a plecat, si a scris si a relatat presa locala si nationala intr-o cheie de cancan specifica timpului in care traim.

Si cu ea, a plecat o parte din mine. Partea care m-a impins de suficiente ori catre ganduri negre, suparari amplificate de mintea mea, rezultate proaste la analize si depresie. O, da, si cate zile am fost depresiva pentru ca n-am stiut sa imi exteriorizez durerea. Durerea care in sfarsit se manifesta pentru ca dupa foarte mult timp, am inceput sa plang.

Si plang pentru ca unul dintre cei mai ambitiosi oameni pe care ii cunosc nu o sa-mi mai fie model. Si plang pentru ca am fost si eu in zona aia intunecata si am gasit puterea sa ma intorc de acolo, dar ea nu a mai gasit-o. Si plang pentru ca o familie s-a dezmembrat si n-o sa mai fie nimic la fel, o familie pe care o cunosc si o indragesc.

Si o sa tac o perioada ca sa mai amorteasca durerea care nu va trece probabil niciodata. Iar voua va zic doar sa aveti grija de zona voastra neagra. Fiecare stie cel mai bine cum s-o gestioneze si numai tu esti judecatorul suprem al faptelor tale.