Am trecut din starea de soc cu ajutorul unei pastile mici si albastre aducatoare de liniste in ganduri in starea de furie. Am spart, am plans, am reanalizat viata, per ansamblu, pe mine, in amanunt.

Starea de furie e groaznica. Si devine si mai groaznica o data ce constientizezi ca esti furios. Pentru prima data, simt nevoia sa urlu caci ceva in cosul pieptului meu se zbate puternic. Pentru a nu stiu cata oara, plang fara lacrimi.

Si simt nevoia sa plang si sa urlu tocmai pentru ca a plecat, iar furie simt pentru amandoua: pentru mine, caci nu de putine ori am fost in coltul meu cel negru, pentru ea, caci a plecat asa cum a plecat.

Si mai simt furie pentru toti oamenii care au cumparat astazi mizeria de ziar Libertatea. Si pentru toti cei care au dat click pe stirile alea care sunt scrise toate la fel despre ea. Ca au vazut-o acolo si au judecat-o. Suntem extrem de competenti la capitolul dat cu parerea, caci asta am invatat de la democratie. Pacat, insa, ca nu ne dam cu parerea acolo unde cu adevarat trebuie.

Si sper sa ma tina cat mai mult starea asta de furie, caci bag de seama ca stiu nimic despre viata, propia-mi viata, dar incep sa (re)descopar.