Când te plângi public că vrei zen și energii pozitive, ceva se întâmplă. Și s-a întâmplat. O surpriză, deși sunt și organizator de evenimente și surprizele trebuie prevăzute în buget, ceea ce n-a fost cazul. S-a întâmplat să cunosc în persoană un artist cu care am crescut. Un artist care-i și compozitor și în versurile căruia m-am regăsit în diferite momente ale vieții. Și mi-am amintit că am mai scris cum să te îndrăgostești de un artist. Și mi-am mai amintit momente și oameni și locuri.

Și apoi m-am pierdut uitându-mă în cei mai verzi ochi pe care i-am văzut până acum, mi-am confirmat faptul că avem artiști de calitate care iubesc să cânte mai mult decât orice altceva, am râs, am glumit, am organizat, am creat haos, am rezolvat haosul, m-am energizat, mi-a plăcut mult de tot de omul-artist mai mult decât de artistul de pe scenă.

Și n-am făcut nicio poză cu el, căci ochii verzi se păstrează undeva în suflet, să mă bucur de amintirea lor. Și de conversația pe care am avut-o pe un hol rece în drum spre public, un public absolut extaziat de el.

Și o să mă plâng în continuare public, căci energia prietenilor mei îmi dă putere să merg mai departe. Și dacă de fiecare dată ar apărea de undeva acest băiat cu ochi verzi … i-aș spune că zen-ul are chipul lui.

p.s.: aseară mi-am depășit o nouă barieră. În curând, încă una.