Archives for posts with tag: ploaie

Pentru câteva minute am avut iar 15 ani. Eram acasă, la Brăila, la frumosul nostru teatru și așteptam în rândul trei premiera lui Afrim. Plaja. Cu Emilian Oprea și Marius Manole pe vremea când erau la început de carieră, pe vremea când se făcea turism cultural la Brăila pentru piesele puse în scenă la Maria Filotti. Eram o adolescentă ignorantă care n-avea altă formă de distracție decât teatrul. Și nu înțelegeam mai nimic din ce se întâmpla pe scenă, dar știam că este ceva de bună calitate pentru că sala era mereu plină și auzeam că vin oameni de la București special pentru piesă. Mai târziu am citit și recenziile pieselor de teatru și tare am fost dezamăgită de ignoranța mea.
Astă seară m-am întors într-o sală de spectacol, la Teatru Național de această dată, într-o nouă piesă a lui Afrim unde și Marius Manole joacă. Am realizat că n-am mai văzut nimic de Afrim de când am plecat de acasă. Și am fost așa dezamăgită de ignoranța mea încât m-am pierdut printre replicile actorilor care făceau ca sala să se amuze copios. Și rătăcirea mea printre amintiri mi-a răscolit dezamăgirile adunate în ultima vreme. Venind spre casă pe furtună, am realizat că de fapt eu de mine sunt dezamăgită, nu de ceilalți. Ieri am așteptat un telefon pentru că promisese că sună. N-a sunat. Mi-am amintit toate momentele când trebuia să facă ceva și n-a făcut. Și m-a dezamăgit. De fapt, m-am dezamăgit. Eu pe mine. Căci semnele erau acolo, oamenii par ocupați ca să găsească scuze. M-am dezamăgit pentru că ofer credit oamenilor la care țin fără să mă gândesc la consecințe. M-am dezamăgit căci mi-am promis că voi avea mai multă grijă, dar am rămas o ignorantă. Fix ca acum 15 ani, când mă duceam la teatru fără să înțeleg prea multe, fără să sap după detalii, fără să cer lămuriri. 

Și cumva, având aceste conversații cu mine, m-am trezit udă până la piele, înfrigurată și parcă trezită la realitate. Am stat în ploaie, bucurându-mă de senzație. 

Aș putea să-mi promit diverse, dar n-o să funcționeze. Nu-s cu nimic mai bună decât acum 15 ani. Fac lucrurile pentru că mi se par interesante sau pentru că le găsesc ca fiind o alternativă mai bună la ceva banal. Sunt la fel de ignorantă și o să mai am dezamăgiri. Dar măcar am învățat că dezamăgirile sunt ale mele și trebuie să mi le gestionez, fără să mai dau vina pe ceilalți. Și voi rezolva situația cu ploaie și cu orice alt ajutor extern pe care îl voi găsi la îndemână atunci când se va întâmpla din nou. Pentru că trezirea la realitate este așa un sentiment plăcut…

 

20140426-190654.jpg

ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦ Conștiința absolută a autenticității și valabilității conținutului credinței religioase; realitatea spirituală ca subiect al revelației și obiect al credinței. 2. Justețe, exactitate. – Lat. ad + de + verum.

FANTEZÍE, fantezii, s. f. 1. Capacitate omenească de a crea noi reprezentări sau idei pe baza percepțiilor, a reprezentărilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsă de această facultate; imaginație; reverie. ♦ Spec. Imaginație specifică unui creator (în artă, literatură, știință etc.). ♦ Produs al imaginației; plăsmuire, născocire. 2. Gust, înclinare, dorință ieșită din comun, ciudată (a cuiva). 3. Compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s. f.] – Din fr. fantaisie.

Mie mi se întâmplă des. Cunosc o multitudine de oameni datorită jobului pe care îl am. Mi-e greu de cele mai multe ori să adorm, iar ce se întâmplă în capul meu este un amestec de adevăr și fantezie. Îmi imaginez tot felul de conversații în tot felul de situații, cu oameni pe care îi cunosc de mult timp sau doar ce i-am întâlnit. Cumva, adevărul, adică veridicitatea personajelor din conversațiile mele, este real, în timp ce cadrul este total fantezist, adică în imaginația mea. De cele mai multe ori, și conversațiile sunt cât se poate de reale, deoarece sunt contextuale: vorbesc cu ei despre artă, business, copii, mediu.

De exemplu, am avut ocazia să vorbesc cu actorul Ethan Hawke anul trecut. Deși conversația noastră a durat vreo zece minute, timp de câteva luni am tot avut diverse conversații cu el, în special discuții despre copiii rromi, de care mama lui se ocupă în România. Nu era nici fantezie, dar nici adevăr: eu chiar am vorbit cu Ethan despre copiii rromi din România.

Acum în capul meu se întâmplă alte lucruri. Scriam deunăzi pe rețeaua de socializare următoarele:

20140426-190348.jpg

Acum adorm cu tot felul de concerte simfonice, mai mult sau mai puțin cunoscute. Este extraordinar ce relaxare simt dimineața, chiar dacă dorm doar câteva ore pe noapte, pentru că totul este o fantezie extraordinară, acea compoziție muzicală instrumentală de formă liberă, având un caracter de improvizație și de virtuozitate.