Archives for posts with tag: tiberiu soare

Cât de departe poate merge iubirea față de un bărbat? Dar iubirea față de propii copii?

„Norma”, celebra creaţie a lui Bellini, devenită atât de cunoscută datorită interpretării magistrale a Mariei Callas, va prinde viaţă vineri,  30 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Radio, într-o distribuţie de excepţie, sub bagheta lui Tiberiu Soare, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.

„Norma” – povestea emoţionantă a unei preotese druide care îşi încalcă jurământul de castitate şi moare din cauza iubirii pe care o poartă proconsulului roman – este una dintre operele romantice de o intensitate a libretului şi a liniei melodice inegalabile. Ea moare pentru iubire, după ce trece prin mai multe faze, de la extaz la agonie, când decide să-și omoare propii copii, dar nu are puterea s-o facă.

De ce merg să văd „Norma”? Pentru că simt nevoia să înțeleg puterea sacrificiului. Și mai simt nevoia să văd suferință din iubire, poate astfel voi reuși să omor niște demoni.

Advertisements

„Muzica nu e neapărat denotativă. Poate fi demonstrativă, pur și simplu. E ca și cum cineva ți-ar arătat luna și tu te-ai uita la deget, întrebându-te ce vrea să spună degetul respectiv. Nu vrea să spună nimic! Îți arată luna“, spune Tiberiu Soare într-un interviu pentru Fotocronica Ziarului Metropolis.

Tiberiu Soare

Eu m-am îndrăgostit iremediabil prin generală de muzica clasică, când am ajuns din întâmplare la Festivalul Haricleea Darcle. Nu pot spune că sunt cunoscătoare, dar îmi place. Vibrațiile pe care le primesc mă liniștesc și mă bucură interior. Enorm. Tot Tiberiu spune că „A face muzică asta înseamnă: să transformi niște semne grafice în sunet, un fenomen fizic. Interpretezi semnul grafic și îl transformi într-un fenomen fizic. Deplasezi mase de aer – vibrații. Asta înseamnă sunet: aer sonor“. Asta simt și eu de fiecare dată: un aer sonor care ma vindecă în general de tristețe și oboseală.

Am privilegiul și onoarea să cunosc unii dintre cei mai mari artiști ai lumii. Am privilegiul și onoarea să vorbesc cu ei și dincolo de reportofon și carnetul cu notițe. Am privilegiu și onoarea să-mi fie parteneri în proiectele unde plata se face în zâmbete. „Din punctul ăsta de vedere, noi ăștia, muzicienii interpreți, suntem – e cea mai bună definiție pe care am găsit-o până acum – niște vânători de stări privilegiate. Vânăm stările astea, suntem specialiști. Știm să întindem și plase, să facem capcane“, continuă Tiberiu. Eu cad mereu în această capcană și niciodată n-am regretat. Dar niciodată.

Cred că cel mai mult îmi plac recviemurile. Despre ele, maestrul Tiberiu Soare spune următoarele: „Un recviem, scris de orice compozitor – fie de Mozart, fie de Johannes Brahms, fie de Benjamin Britten -, este de fapt o meditație asupra ideii morții. Oamenii maturi, care ajung să înțeleagă ceva nu ocolesc cu o teamă superstițioasă subiectul, ci – din contră – caută să-l contempleze, dar cu calm“. Probabil pentru că n-am suficient curaj să scriu necrologul pe care îl tot amân de ceva vreme. Până îmi adun cuvintele, poate în ani de zile, îmi alin durerile interioare cu ei – Mozart sau Brahms.

Sunt un om norocos. Poate unul dintre cei mai norocoși oameni din lume. Ce am vrut să spun? Conchide maestrul, cu următoarele cuvinte: „De multe ori întrebarea asta din public: „Dom’le, da’ ce-a vrut să spună?“ Până când mi-am dat seama, într-o seară, că nu vrea să spună ceva ci-ți arată. Arta, muzica îți arată… ceva. E treaba ta să-i găsești un sens“.

Probabil știți deja cât de mult îl apreciez pe Tiberiu Soare. Nu este doar un dirijor, ci un om-enciclopedie. Alături de el, am reușit să fac o MARE faptă bună, despre care o să povestesc la un moment dat. Până atunci, despre omul Tiberiu Soare puteți citi în interviul acordat Agerpres.

Tiberiu Soare

Așadar:

Dirijorul Tiberiu Soare- Acasă e acasă; de ce să nu încercăm să ne îngrijim şi noi grădina (interviu)

            Soare explică opţiunea sa prin faptul că îşi doreşte să încerce, alături de alţi colegi de generaţie, să construiască ceva în ţara natală, un loc unde să se simtă bine, să contribuie la crearea unui sistem.

Dirijorul vorbeşte despre începuturile sale muzicale, despre maeştri, despre modul în care un şef de orchestră ”plămădeşte” muzica, studiind îndelung partitura şi repetând alături de colegii săi de ansamblu.

El dezvăluie experienţa pe care a avut-o cu orchestre româneşti, precum aceea a Operei Naţionale din Bucureşti ori cu cele străine – London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic, Orchestre National d’Île-de-France sau Suedwestfallischen Philarmonie.

Dirijorul vorbeşte şi despre publicul românesc pe care-l aşază înaintea melomanilor din alte ţări, despre emoţiile dinaintea şi de după fiecare concert, despre pasiunea constantă pentru lectură. Read the rest of this entry »